Anunțuri publice
Apă cu turbiditate ridicată în urma lucrărilor de modernizare la rețeaua de distribuție a apei potabile
S.C.VITAL S.A. anunṭă consumatorii care au fost afectați de lipsa apei potabile începând de luni seara - 31 august, ora 20.00 și până marți dimineața - 01 septembrie, ora 08.00, din cartierul Vasile Alecsandri, cartierul Depozitelor, zona Industrială Vest, zona Industrială Est, cartierul Progresului, zona Dealul Groșilor și pe următoarele străzi: Oborului, Electrolizei, Arieșului, Mihai Eminescu, Universității, Țebea, Târgului, Cireșelor, Energiei, Berzei, Hortensiei, Serelor, Barbu Stefănescu Delavrancea, Rozelor, Republicii, Muncii, Mărășești, Macului, precum și pe cei din Tăuții de Sus, Satu Nou de Sus, Satu Nou de Jos, Groși, Ocoliș, Chechiș, Dumbrăvița, Cărbunari, Rus, Șindrești, Unguraș, Berința, Cătălina, Coltău, Săcălășeni, Culcea, Coruia, Coaș, Curtuiușu Mic, Copalnic Mănăștur și Cărpiniș că este posibil ca la robinete să curgă apă cu turbiditate ridicata.
Turbiditatea ridicată a apei este consecința executării lucrărilor de înlocuire a conductei magistrale de apă potabilă, lucrari ce fac parte din cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, contractul de lucrări MM-CL-07 “Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, a rezervoarelor de apă, a stațiilor de pompare, a rețelei de distribuție și a rețelei de apă uzată în Baia Mare – Est”.
Totodată, anunțam consumatorii că începând de azi 01.09.2015 și până în data de 02.09.2015 inclusiv, se vor executa lucrări de spălare a rețelelor de distribuție a apei din zonele mai sus menționate.
S.C. VITAL S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval. Dorim să asigurăm cetăţenii că problema colorării apei nu va fi una de durată şi în momentul stabilizării debitului, apa va putea fi consumată cu încredere, ca şi până în prezent.
Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări , utilizatorii pot suna la Dispeceratul S.C.VITAL S.A. tel: 0262 212550; 0262 215150, *1,*2.
Vă mulṭumim pentru înṭelegere.
AGENȚIA ULMENI - Disfuncționalități în furnizarea apei potabile în localitățile Someș Uileac și Vicea (parțial)
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, dispeceratul VITAL S.A. vă stă la dispoziție la numerele de telefon. 0262/215150, 1, 2 și 0362/401052, 3, 0372752661
04 Iun 2026 Citește mai multProgramul casieriilor VITAL S.A. de Rusalii
În zilele libere societatea VITAL S.A. va avea echipe pregătite în cazul în care apar intervenții la rețelele de alimentare cu apă potabilă sau la rețelele de canalizare.
29 Mai 2026 Citește mai mult
Plată factură online
Contracte online
Acte contract
Tarife apă și canalizare
Tur virtual stație tratare apă
Întreruperi furnizare apă
Media


