Echipele din cadrul secției canal sunt antrenate permanent în activitatea ce asigură accesul locuitorilor la servicii de canalizare, fapt ce are un impact pozitiv asupra condițiilor habituale ale consumatorilor și nu permite poluarea mediului înconjurător.
Zi de zi echipe de muncitori, dotate cu echipamentul de protecție, cu utilajul și instrumentele necesare, efectuează lucrări de verificare / desfundare a rețelelor de canalizare. Suplimentar, în cadrul Serviciului Dispecerat central, în situații de urgență, pot interveni non-stop echipele de serviciu.
Angajaţii S.C.VITAL S.A. sunt solicitaţi zilnic să desfunde conductele ticsite cu zeci de materiale textile şi resturi vegetale. Cele mai multe probleme sunt întâlnite în cartierele de blocuri. Aici se intervine chiar şi de trei ori pe zi pentru deblocarea canalelor.
Săptămânal se scot remorci întregi de deşeuri, lista acestora cuprinzând articole de lenjerie, îmbrăcăminte, absorbante, dar şi căpăţâni întregi de varză murată, resturi de cartofi sau mâncare. Pentru desfundarea și spălarea conductelor de transport a apelor uzate, societatea noastră depune eforturi însemnate angrenând atât resurse umane cât și materiale. În plus, acest lucru devine o problemă chiar pentru cei care aruncă deșeurile sau pentru vecinii acestora. De multe ori conductele se înfundă și apele menajere uzate ajung în locuințele oamenilor sau în beciuri, cauzând disconfort olfactiv și visual, dar și însemnate pagube materiale.
Sănătatea noastră și a copiilor noștri poate fi pusă în pericol prin aceste obturari ale sistemului de canalizare, care pot deveni focare de infecții. Mai mult, în condiții de ploaie aceste depuneri îngreunează preluarea și transportul apelor pluviale care duce la inundarea carosabilului.
Prin respectarea următoarelor reguli simple, şi dumneavoastră puteţi proteja sistemul de canalizare:
În cazul instalaţiei interioare de canalizare, în primul rând să aveţi în vedere că vasul de WC nu este coş de gunoi!
Așadar, rețeaua de canalizare nu este un imens coș de gunoi. Informăm utilizatorii serviciului, că este interzisă aruncarea în canalizare a produselor menționate mai sus, lucru specificat de altfel și pe etichetele acestora.
Sistemul de canalizare al municipiului Baia Mare este de tip mixt, respectiv 80% in sistem unitar (apa menajeră uzată și apa pluvială sunt colectate și transportate spre Stația de epurare prin aceeași rețea) și 20% în sistem divizor (apa menajeră uzată și apa pluvială sunt colectate și transportate prin rețele diferite).
În cazul blocării rețelei publice de canalizare anunțați societatea VITAL, apelând numerele de telefon de la dispecerat: 0262/215150,1,2 serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Indiferent de condițiile meteo, angajați S.C. VITAL S.A. pot fi văzuți în activitate pe raza municipiului Baia Mare, și nu numai.